Număr inventar: C4329
Descriere: Fotografie Alexandru Lapedatu, N. Iorga, R. Caracas?, septembrie, 1921
Tip: Fotografie
Context:
Material: hârtie
Proveniență:
Datare: 1921
Auzind că la Vălenii de Munte casa lui Nicolae Iorga s-a năruit, am profitat de cea dintâi ocazie să plec acolo să-l văd. Cu un automobil a unui prieten am ajuns la Văleni cam spre seară. L-am găsit într-o căsuţă nou zidită dar neterminată încă, din marginea târgului, a unei cumnate de-ale sale, unde se aşezase, provizoriu, ca nişte băjenari sinistraţi, cu soţia sa, la masa de lucru. Tocmai terminase de cercetat şi studiat un fond de documente teleormănene din care trăsese concluziuni foarte interesante, aş zice chiar, ca totdeauna, cu privire la mişcările de populaţie din valea Dunării, acea întinsă ţară a Vlahilor din care a rămas acum, ca amintire, Vlaşca noastră de azi. Am stat mult de vorbă asupra acestor noi concluzii istorice ale sale cum şi asupra altor chestiuni spre care se îndreptau investigaţiile spiritului său neobosit şi în veşnică căutare după noi şi noi ipoteze şi concluzii istorice. S-a interesat ca totdeauna de lucrările Academiei şi de tipăriturile pe care le aveam în curs acolo. Am plecat seara târziu, după ce se întunecase şi după ce, împreună, am mers să vedem ce devenise larga şi frumoasa sa veche casă românească pe care o iubise şi îngrijise ca pe propria sa viaţă: o vastă masă de ruine, cu tot ce era într-însa. Trist şi dureros spectacol pentru orice privitor dar-mi-te pentru cel ce o avusese şi trăise în ea cea mai mare şi mai mulțumită parte a vieţii. Dar cu toată mâhnirea şi durerea ce va fi fost în sufletul său, N. Iorga nu se dădea învins. O clipă măcar el nu înţelese să părăsească lucrul său, cum arătai mai-nainte şi fu foarte bucuros – mi-a spus-o mai târziu soţia sa – că avusese prilejul să-şi dezvăluie cuiva preocupările sale spirituale. Ne-am despărţit fără să bănuiesc că era pentru ultima oară când îl mai vedeam”
